Mimnermo, su poeta grecu e Anghelu de sa Niéra
Mimnermo
Che fozas chi brotant a beranu
ricas de fiores
cando su sole nos las faghet mannas.
Nois che issas
pro pagu tempus gosamus
de custa gioventura sos apentos
nen male nen bene connoschende
dae Deus.
Nieddas avassant
de sa morte sas duas janas
apende s’una sa fine ‘e sa etzesa
s’atera de sa morte chen’ aficu.
Muizende passat sa gioventura
che-i sa lughe de su sole
ch’isgiariat sa terra,
E cando custu tempus est passadu
tando narant chi mezus est a morrer.
Benint sos males
che-i sos tilibirches
a fiotu
andant che-i sa burvera
sos benes
e unu restat
che pover’in canna
b’est chie si che morit
chena fizos
cun cust’oriolu
che falat in sa tumba;
ateru vivet
cun sos males suos
chi su coro li mujat note e die.
Perun’omine b’est
chena sos males,
chi narat, bi lo mandet Deus.
Anghelu de sa Niéra
Mudu
Mimnermo
chi m’as istracadu
Deo no creo
chi sos males connotos
no los diat Deus chena causa
ma s’omine
girende a manu mala
s’est arruinadu
cand’at cretidu aberu
a su serpente antigu malaitu
de benner
mannu cant’est mannu Deus.
Ma Isse su Fizu
nos at dadu
chi pro nois totu
s’est sacrificadu
morzende in rughe,
ma est resucitadu
pro nos dare
isperas a sa morte
e nos giugher
che-i su ladru mazore
cun isse e totu
in Santu Paradisu.
Mudu Mimnermo
e faghem’ unu risu!
